Mi-am făcut curaj. Mereu. Să mă arăt lumii, să-mi las creațiile să umble prin lume și să ajungă la oameni. Dacă m-ar întreba cineva: ”A.L.I. tu de ce faci ceea ce faci?” răspunsul meu ar fi: pentru că vreau să ajung la oameni. La oamenii mei. La cei care au nevoie de emoții, de vindecare și de deconectare de la cotidianul care uneori pare că ne mănâncă toată bucuria de a trăi. Suntem obosiți dar mai ales emoțional, mental. Uneori când merg pe stradă îmi place doar să observ oamenii – cum fiecare se grăbește să ajungă undeva. Îi văd serioși și citesc pe chipurile lor: nefericire, furie, unii suferă și doar din când în când mai văd și câte un om un pic mai senin. Oare chiar merită să ne grăbim atât și să fim atât de deconectați de propriile suflete? Oare locul în care ne grăbim cu atâta disperare să ajungem e mai important decât noi? Decât sufletul nostru? Suntem cu toții O inimă mare, fiecare dintre noi îndeplinind diferite roluri. Să nu uităm cât de conectați suntem chiar dacă nu ne cunoaștem personal. Suntem cu toții conectați la un nivel mult mai profund. Și să nu uităm că avem nevoie unii de alții, nu am fost creați pentru a sta în solitudine și izolare constant. Nu toată lumea vrea ceva de la tine, încă există oameni care apar în viața noastră precum o rază caldă de soare să ne facă să zâmbim și să vedem lumina chiar și printre nori.
Așa că.. revenind la ce spuneam la începutul postării – eu am răspuns dar tu de ce faci ceea ce faci? What is your why? Care e scopul ? We all need a sense of purpose.
Scrie-mi în comentarii. Abia aștept să le citesc pe fiecare în parte. Te pup.
photo by


3 thoughts on “Tu de ce faci ceea ce faci?”
De ce faci ceea ce faci?
Maaaai <3
😍
Comments are closed.